Boala polichistică renală

May 27, 2021 | Boală polichistică renală

În această afecțiune pe rinichi cresc numeroase chisturi, pline cu lichid. Dacă numărul lor este prea mare, sau chisturile cresc prea mult, rinichii suferă. Chisturile pot ocupa, treptat, mare parte din rinichi, reducându-le funcționalitatea și ducând la insuficiență renală. Este a patra cauză ca incidență în cazurile de insuficiență renală.

În boala polichistică renală pot fi afectate și alte organe, pe care să crească chisturi, precum ficatul, pancreasul, splina, ovarele, intestinul gros. Chisturile pe aceste organe nu cauzează, în mod normal, probleme prea mari. Dar mai sunt și excepții. Boala polichistică poate afecta și creierul, cauzând anevrism, sau inima, la care valvele devin flasce, rezultând murmur cardiac la anumiți pacienți.

Semne și simptome

Până la vârsta de 30-40 de ani, majoritatea persoanelor afectate nu prezintă simptome. Primele semne pot să includă:

– dureri de spate sau laterale

– o creștere în volum a abdomenului

– sânge în urină

– infecții frecvente ale rinichilor și vezicii urinare

– hipertensiune arterială, unul dintre cele mai comune simptome în această boală.

– sunete ca de fluturare sau de ciocănituri în piept. Circa 25% dintre pacienții cu boală polichistică renală au o valvă flască la inimă și pot avea senzație de fluturare sau bătaie în piept, eventual și durere. Aceste simptome dispar aproape întotdeauna de la sine, dar pot fi un semn precoce de boală polichistică renală.

Diagnosticarea bolii polichistice renale

Ultrasunetele sunt cea mai bună, mai ieftină și non-invazivă metodă de diagnosticare a bolii polichistice renale. Dacă o persoană are peste 40 de ani și testul cu ultrasunete arată o situație normală a rinichilor, cel mai sigur este faptul că persoana respectivă nu suferă de boală polichistică. Însă o scanare CT sau un RMN pot detecta chisturi de mici dimensiuni, care nu au apărut la ultrasunete.

În unele situații sunt făcute și teste genetice, pentru depistarea genelor anormale, care cauzează boala. Însă testele genetice nu sunt pentru oricare pacient, doarece sunt și foarte scumpe, dar și ratează să detecteze boala la 15% dintre persoanele care sunt afectate. Însă aceste teste pot fi utile atunci când diagnosticul unei persoane este incert în urma testelor de imagistică, sau dacă persoana respectivă are istoric familial de boală polichistică și vrea să doneze un rinichi, sau dacă persoana este mai tânără de 30 de ani, are istoric familial de boală polichistică, test cu ultrasunete negativ și dorește să-și întemeieze o familie.