Boala renală cronică și simptomele acesteia

May 27, 2021 | Boală renală cronică

Boala renală cronică înseamnă o afecțiune pe termen lung, în care rinichii nu funcționează la parametri normali. Rinichii sunt afectați de boală și le scade abilitatea de a-și îndeplini funcția. Odată cu evoluția bolii, substanțele toxice nu mai sunt eliminate așa cum trebuie și încep să se acumuleze în sânge. Astfel se instalează complicații ca hipertensiune arterială, anemie, fragilitatea oaselor, afecțiuni ale nervilor și crește riscul de a devolta boli cardiovasculare. Aceste probleme pot progresa lent, în timp.

Boala renală cronică poate fi cauzată de diabet, de hipertensiune arterială, sau de alte afecțiuni. Evoluția bolii poate duce la insuficiență renală, când rinichii nu mai funcționează și este necesară dializa sau transplantul renal pentru menținerea vieții.

Simptomele bolii renale cronice

În fazele incipiente, boala nu dă simptome. Poate fi diagnosticată precoce în urma unor teste de sânge sau de urină de rutină, sau făcute în alt scop. În stadiile mai avansate, pot apărea:

– oboseala

– umflături ale gleznelor, mâinilor sau picioarelor

– respirație îngreunată

– senzația de rău

– sânge în urină

Cauzele bolii renale cronice

Boala apare pe fondul unei alte afecțiuni, care forțează rinichii. Adeseori rezultă din combinația mai multor probleme. Cauzele pot fi:

– hipertensiunea arterială: în timp, presiunea exercitată asupra capilarelor rinichilor duce la degradarea acestora

– diabetul: prea multă glucoză în sânge poate duce la degradarea filtrelor minuscule a rinichilor

– colesterolul crescut: poate duce la acumularea de grăsimi în vasele de sânge care ajung la rinichi, ceea ce le afectează funcționarea

– infecții renale

– inflamații renale (glomerulonefrită)

– boală renală polichistică: este o afecțiune moștenită, în care excrescențele numite chisturi se dezvoltă în rinichi

– blocaje ale fluxului de urină: ca de exemplu, din cauza pietrelor renale recurente, sau din cauza unei prostate mărite

– utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente, ca litiu sau medicamente anitinflamatoare nesteroidiene