Boala renală cronică

Jun 1, 2021 | Nefrologie pediatrică

Boala renală cronică este o afecțiune pentru toată viața. Progresiv, rinichii își pierd funcționalitatea. În stadiile 3b până la 5, ultimele stadii ale bolii, copii încep să aibă simptome. Aceste simptome diferă de la un copil la altul. Sarea și apa se pot acumula în organism, ceea ce duce la edem și hipertensiune. Unii copii se simt mai obosiți decât în mod obișnuit, le este greață, vomită, nu pot sau refuză să mănânce cantități normale, iar creșterea le este afectată.

Cauzele și manifestările bolii renale cronice la copii

Este o afecțiune foarte rară la copii, fiind dată de un număr de probleme care afectează rinichii. Însă nu toate afecțiunile rinichilor duc la boală renală cronică. Și nici toate bolile renale cronice nu ajung în stadii terminale.

Unii copii ajung să urineze foarte puțin, ceea ce duce la acumularea lichidului și sării în organism, manifestată prin umflături și aspect pufos (edem). Pe lângă eventuale medicamente, este posibil să fie nevoie să-i reduceți copilului aportul de lichide. Pentru a contracara senzația de sete, reduceți și cantitatea de sare din mâncare.

Alți copii pot ajunge să urineze prea des, organismul lor neputând concentra urina. Aceasta este deschisă la culoare, pentru că conține foarte multă apă. Copilul va trebui, probabil, să bea foarte multe lichide, pentru a compensa pierderea.

Mai ales în ultimele stadii ale bolii, copii pot să-și piardă apetitul, iar unii să acumuleze cantități mari de colesterol în sânge. În această situație este nevoie de o dietă specială, care să asigure toți nutrienții necesar. Eventual se administrează și suplimente alimentare. În cazul în care copilul nu mai reușește să mănânce, va fi hrănit artificial, printr-un tub introdus direct în stomac.

Rinichii sunt responsabili de producerea de celule roșii. Acestea conțin hemoglobină, care poartă oxigenul prin organism. În stadiile avansate ale bolii renale este posibil ca numărul celulelor roșii să scadă, ceea ce duce la anemie. Copii cu anemie sunt slăbiți, fără energie, palizi. Ei pot avea nevoie de acid folic, sau suplimente de fier.

Rinichii bolnavi sunt mai puțin capabili să controleze nivelul de calciu și fosfat și să activeze vitamina D, respectiv mecansimele care păstrează oasele sănătoase. Copii pot dez-volta boală renală oasoasă (osteodistrofie renală), în care oasele nu se dezvoltă normal. Unii copii nu au nici un fel de simptome. Alții au dureri de oase și de articulații și riscă fracturi.

Boala renală cronică poate cauza și afecțiuni cardiace, ca hiperkaliemie, în care inima încetează brusc să funcționeze normal. Astfel există riscul de instalare a bolilor cardiovasculare, din cauza hipertensiunii asociate și a dezechilibrului calciu-potasiu, care, în timp, duce la rigidizarea vaselor de sânge, ceea ce afectează circulația sangvină.