Prevenirea infecțiilor urinare în timpul verii

Jul 12, 2021 | Infecții urinare, Prevenţie

Infecțiile urinare sunt mai frecvente în timpul verii. Află mai departe care sunt cauzele, cum le putem preveni și cum pot fi tratate!

Infecțiile urinare sunt cauzate de bacteria E. coli sau de alte bacterii care se dezvoltă în urină. De obicei, infecțiile urinare afectează vezica urinară și uretra și se manifestă prin senzații de arsură și mâncărime. Vara este anotimpul în care apar cele mai multe cazuri de infecții urinare, deoarece temperaturile ridicate favorizează dezvoltarea bacteriilor.

Infecțiile urinare pe timpul verii – cauze și recomandări

Când temperaturile sunt ridicate, pierdem multe lichide prin transpirație, iar organismul are nevoie de acestea pentru a elimina bacteriile și toxinele. Dacă nu sunt eliminate, bacteriile pot duce la apariția infecțiilor. De aceea, hidratarea este foarte importantă. Institutul american de medicină recomandă ca femeile să bea 9 pahare de lichide neîndulcite pe zi, iar bărbații, 13, potrivit www.urologygroup.com.

De asemenea, tot pentru a evita infecțiile urinare, este important să ne asigurăm că avem un costum de baie de rezervă dacă vrem să practicăm un sport pe plajă după scăldat. Un costum de baie umed purtat pentru o perioadă mai mare creează mediul perfect pentru dezvoltarea bacteriilor. Și sexul poate juca un rol în apariția de infecții urinare. Dacă uretra intră în contact cu bacterii prezente la nivelul zonei genitale a partenerului, atunci există riscul apariției unei infecții urinare. De aceea, se recomandă urinarea la scurt timp după actul sexual, precum și consumul unui pahar de apă, arată www.urologygroup.com.

 

Materialul integral pe Portalmed.ro