Simptomele sindromului nefrotic și tratarea acestuia

Jun 13, 2021 | Sindrom nefrotic

Semnele și simptomele sindromului nefrotic pot trece neobservate, acesta fiind depistat, eventual, în urma unor teste de rutină. Testele pot arăta prezența unei cantități mari de proteine în urină, a unei concentrații scăzute de proteine în sânge, sau prea mari de grăsime sau colesterol.

Simptomele primare includ: anorexia, starea de rău, urina spumoasă din cauza concentrației mari de proteine, dispnee, artralgie, durere abdominală (ascită, sau edem me-zenteric la copii). Edemul poate ascunde semnele pierderilor musculare și poate cauza linii albe, paralel, în patul unghiei (linii Muehrcke. Alte simptome și semne sunt atribuite multiplelor complicații ale sindromului nefrotic.

Testele de depistare a sindromului nefrotic

Medicul poate comanda:

– teste de urină: pentru verificarea prezenței proteinelor în urină, unul dintre semnele precoce ale afecțiunii

– teste de sânge: demonstrează funcționarea corectă a rinichilor

– biopsie renală: o mică bucățică de țesut renal este studiată la microscop, în căutarea semnelor afecțiunii și bolii

Tratarea simptomului nefrotic

Nu există tratament pentru această problemă, dar există medicamente pentru ameliorarea simptomelor și stoparea progresului bolii:

– medicamente pentru controlul hipertensiunii arteriale și a colesterolului, care previn un potențial infarct sau atac cerebral

– medicamente depurative, care ajută la controlarea hipertensiunii și la reducerea edemului

Și modificarea alimentației poate avea efecte benefice asupra simptomelor. Este recomandată o dietă în care sunt controlate cantitățile de proteine, sare și grăsime.

Cantitatea de proteine necesară depinde de starea de sănătate a rinichilor. Limitarea cantității de sare ajută la reducerea edemului și la menținerea în limite normale a hipertensiunii. Reducerea cantității de alimente bogate în grăsimi saturate poate preveni creșterea colesterolului asociată cu sindromul nefrotic.

Nu există însă suficiente dovezi care să demonstreze că limitarea aportului proteic reduce pierderea de proteine în urină. Sindromul nefrotic poate trece, odată ce cauza acestuia (dacă este cunoscută) a fost diagnosticată și tratată. La copii 80% dintre cazurile de sindrom nefrotic sunt cauzate de o nefrită numită boală cu schimb minimal, care poate fi tratată cu succes cu steroizi. La adulți însă, dacă sindromul nefrotic este dat de o nefrită, pacienții au nevoie de tratament cu imunosupresoare puternice.