Cercetătorii au identificat soluția pentru complicațiile dializei peritoneale

Oct 8, 2021 | Dializă, Noutăţi

Dializa peritoneală (DP), ca și hemodializa clasică, este o altă formă de terapie de substituție renală, care poate fi utilizată doar pentru o perioadă limitată de timp. Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Viena au demonstrat că o proteină specifică este cauza degenerării fibrotice a peritoneului. O nouă soluție de dializă cu litiu adăugat, care a fost dezvoltată în cadrul Laboratorului de Cercetare „Christian Doppler” al Universității,  poate preveni acest aspect și poate reduce complicațiile. Rezultatele au fost publicate în Science Translational Medicine.

Numărul pacienților care suferă de boală renală cronică sau de deteriorarea treptată a funcției renale, este în creștere la nivel mondial. De asemenea, crește și numărul persoanelor care au nevoie de terapie de substituție renală. Pierderea funcției renale afectează aproximativ 3 milioane de persoane, de la sugari până la pacienți geriatrici. Numărul în creștere (5-8% pe an) este influențat de cazurile de hipertensiune, diabet, precum și de vârstă.

Noile soluții se concentrează pe prevenirea inflamațiilor și deteriorării țesuturilor

Una dintre cele mai importante funcții ale rinichilor este filtrarea toxinelor din sânge. Dacă rinichii nu mai pot îndeplini această funcție, sângele trebuie curățat și drenat artificial prin dializă. Unii pacienți aplică metoda de epurare a sângelui prin dializa peritoneală, care folosește membrana peritoneului ca filtru.

Comparativ cu hemodializa clasică, acest tip de dializă poate fi efectuată acasă, ceea ce îmbunătățește calitatea vieții. În plus, această formă de eliminare a excesului de apă și a substanțelor dizolvate poate duce la păstrarea funcției renale rămase. Cu toate acestea, soluțiile utilizate în dializa peritoneală sunt încă punctul slab al terapiei. Pot declanșa fibroză, leziuni vasculare și inflamații.

Soluțiile inovatoare ar trebui să ajute la protecția peritoneului cât mai mult timp posibil, pentru a permite pacienților să ducă o viață cât mai normală sau să aștepte un transplant. Noul concept de citoprotecție este rezultatul cercetărilor de la Universitatea de Medicină din Viena. Această strategie de reutilizare a medicamentelor ca aditivi asigură rapiditatea testării și aplicării și este avantajoasă din punct de vedere economic.

”În urma aplicării conceptului nostru de suplimentare a fluidelor DP cu aditivi citoprotectori, studiul a relevat că, clorura de litiu (LiCl) îmbunătățește supraviețuirea celulară în urma expunerii dăunătoare la soluțiile DP”, explică Klaus Kratochwill, cercetător în cadrul Laboratorului de Cercetare „Christian Doppler” din Viena.

Echipa de cercetare a identificat cristalinul αB ca o proteină cheie în analizele celulelor mezoteliale de la pacienți. Proteina a înregistrat o creștere în toate experimentele, prin suplimentarea fluidului DP și a promovat schimbarea de la celulele epiteliale la celulele mezenchimale. Cu toate acestea, adăugarea de clorură de litiu a scăzut αB-cristalina, a redus îngroșarea peritoneală și a scăzut expresia markerilor de fibroză din celulele mezoteliale.

”Rezultatele noastre arată că adăugarea clorurii de litiu ar putea prelungi terapia dializei peritoneale la pacienți. Acest lucru ajută la asigurarea faptului că cei afectați pot alege, în viitor, această metodă mai flexibilă de terapie de substituție renală, care reduce complicațiile. Metoda poate fi utilizată pentru o perioadă de timp mai lungă și contribuie la îmbunătățirea vieții”, susțin cercetătorii.

 

 

Articol preluat și tradus de pe MedicalXpress.com