Jocurile Sportive Europene ale Transplantaților și Dializaților 2022 – Activitate care promovează transplantul de organe

Jun 3, 2022 | Asociaţii de Pacienţi, Dializă, Noutăţi

Sportul este benefic pentru fiecare persoană în egală măsură. Pacienții transplantați din România nu sunt vizibili. Cu toate acestea, pacienții au o viața normală și fac și sport. Jocurile Olimpice sau Jocurile Paralimpice sunt foarte cunoscute, însă foarte puține persoane au auzit despre Jocurile Sportive pentru pacienții dializați şi transplantați.

România are șansa să fie reprezentată de bravii săi sportivi la Jocurile Sportive Europene ale Transplantaților şi Dializaților 2022, care vor avea loc în perioada 21 – 28 august 2022, în Oxford, Marea Britanie.

Astranrom – Asociația Transplantaților din România dorește ca din delegația României să facă parte și  7 oameni, membrii ai Asociației Transplantaților din România, care s-au implicat intens și constant în activitățile de sprijin a refugiațiilor ucraineni. Merită de menționat faptul că aceştia, din 24 februarie fac voluntariat cu pacienți refugiați din Ucraina. Fără salarii, somn şi timp liber. Aceasta participare se dorește ca și un gest de recunoştință şi mulțumire față de bunăvoința, dăruirea și empatia lor.

Susțineți echipa României la Jocurile Sportive Europene ale Transplantaților si Dializaților!

Donațiile pot fi făcute în contul Asociației Transplantaților din România: ; IBAN RO28CECEB21037RON0355814,. CEC Bank, Ag Pantelimon, Sector 2, Bucureşti; cu mentiunea: “pentru ETDSG”.

Acest eveniment este organizat de Europen Transplant and Dialisys Sport Federation, organizație înființată în 2000, unde Asociația Transplantaților din România este membru fondator.

 

Sursă material: Astranrom – Asociația Transplantaților din România-Facebook