O nouă metodă de transplant renal la copii elimină nevoia de administrare a medicației imunosupresoare

Jun 29, 2022 | Nefrologie pediatrică, Noutăţi, Transplant renal

Medicii de la Stanford Medicine au dezvoltat o nouă modalitate de a oferi transplanturi renale pacienților pediatrici, fără a fi necesară administrarea medicamentelor imunosupresoare pentru tot restul vieţii. Metoda inovatoare presupune un transplant iniţial de celule stem, urmând ca abia apoi să fie efectuat şi transplantul renal, de la acelaşi donator.

Echipa medicală a numit protocolul, dual immune/solid organ transplant sau DISOT. Lucrarea științifică, care descrie primele trei cazuri DISOT, a fost publicată online pe 15 iunie în New England Journal of Medicine.

Pacienții au continuat să aibă o funcție renală normală, fără imunosupresie, pe perioada de urmărire de 22-34 de luni după transplantul renal.

Inovația de la Stanford elimină posibilitatea ca primitorul să experimenteze respingerea organului transplantat, respingerea organelor fiind motivul cel mai frecvent pentru un al doilea transplant de organe. Noua procedură elimină efectele secundare substanțiale ale medicamentelor imunosupresoare, inclusiv riscuri crescute de cancer, diabet, infecții și hipertensiune arterială.

Primii trei pacienți care au efectuat procedura DISOT au fost copii cu o boală rară, displazia imuno-osoasă Schimke (SIOD), caracterizată prin afectare renală cronică, ce necesită transplant de rinichi în cele din urmă, precum şi insuficienţă medulară, ceea ce înseamnă că pacienții au nevoie şi de un transplant de celule stem. Prin urmare, pacienţii cu displazie imuno-osoasă Schimke necesită atât transplant de celule stem, cât și un transplant de rinichi, ceea ce a favorizat testarea acestei noi proceduri de transplant dublu la pacienţii cu SIOD.

Inovația științifică a echipei de cercetare prezintă un alt beneficiu important; aceasta permite transplantul în siguranță între un donator și un primitor care prezintă compatibilitate genetică doar pe jumătate, ceea ce înseamnă că părinții pot dona copiilor celule stem și rinichi.

Provocarea istorică

Ideea de a transplanta organele solide împreună cu celule imune de la donator nu este nouă, însă a fost dificil de realizat până acum. Transplant de celule stem din măduva osoasă oferă pacientului un sistem imunitar „nou” din punct de vedere genetic, deoarece unele dintre aceste celulele stem se maturizează în celule implicate în imunitate – leucocite. Acest tip de transplant este utilizat pentru bolile maligne hematologice, însă are riscul de apariţie a bolii grefă contra gazdă, adică noile celule imune aduse vor ataca celulele primitorului, deoarece le recunosc drept structuri non-self, diferite de cele ale organismului din care au fost recoltate. Boala grefă contra gazdă poate fi fatală.

 

Sursă: News-Medical.net