Pacienții cu boală cronică de rinichi sau hemodializați prezintă un nivel mai scăzut al zincului seric

May 26, 2022 | Boala cronică de rinichi, Dializă, Noutăţi

Comparativ cu pacienții sănătoși, pacienții cu boală cronică de rinichi sau hemodializați înregistrează mai frecvent niveluri scăzute ale zincului seric, potrivit datelor publicate în Journal of Renal Nutrition.

„În studiul actual, am evaluat diferențele dintre nivelurile de zinc seric la pacienții sănătoși, pacienții cu BCR și pacienții cu hemodializă. În plus, am evaluat diferențele de zinc seric pre și post-hemodiaiză.”

„Nivelul zincului seric la pacienții cu BCR și hemodializați a fost evaluat în cadrul mai multor studii. Cu toate acestea, conform cunoștințelor noastre, nicio altă analiză nu a investigat efectul hemodializei asupra nivelului de zinc seric prin compararea cu cel al pacienților cu BCR, fără dializă, sau prin măsurarea zincului seric înainte și după hemodializă “, afimă Anas Elgenidy, membră a echipei de cercetare.

Comparativ cu pacienții sănătoși, pacienții cu BCR și hemodializați au prezentat niveluri mai scăzute. Cu toate acestea, cercetătorii nu au identificat o diferență semnificativă între nivelurile de zinc seric la pacienții cu BCR și pacienții cu hemodializă. În general, nivelurile zincului seric înainte de hemodializă au fost semnificativ mai mici decât cele înregistrate după hemodializă.

O analiză din cadrul unui subgrup a evidențiat că nivelurile zincului seric sunt semnificativ mai scăzute la adulții cu BCR și la cei cu hemodializă, comparativ cu pacienții sănătoși; în timp ce pacienții pediatrici nu au arătat nicio diferență semnificativă.

„Totuși, suplimentarea cu zinc ar trebui implementată cu prudență, deoarece dozele mai mari de zinc au fost asociate cu deficiența de cupru, care, la rândul său, poate induce anemie rezistentă la eritropoietină. Descoperirile noastre indică niveluri semnificativ mai scăzute de zinc seric la pacienții cu BCR și hemodializă, comparativ cu pacienții sănătoși. O creștere a frecvenței măsurării zincului seric la acești pacienți ar putea fi benefică”, concluzionează Elgenidy.

 

Articol preluat și tradus de pe Healio.com