Video: Primul episod al podcastului Antibioticele Mileniului III poate fi urmărit online

Dec 5, 2022 | Noutăţi

Antibioticele care, de-a lungul timpului, au salvat milioane de vieți, au ajuns în prezent într-un impas și, pentru a menține progresele medicale și a profita în continuare de beneficiile lor, este nevoie de educarea pacienților și a medicilor, în ceea ce privește antibioterapia, explică Prof. Univ. Dr. Egidia Miftode, șeful disciplinei Boli infecțioase de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, medic primar de boli infecțioase, șef de secție la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” Iași, în cadrul primului episod al Podcastului Antibioticele Mileniului III.

Gazda seriei de dialoguri digitale este Dr. Ștefan Busnatu, șef lucrări la UMF Carol Davila, medic cardiolog la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București și Consilier al Ministrului Sănătății pe probleme de digitalizare.

Vizualizați versiunea video, aici:

***

Antibioticele Mileniului III este un Program de comunicare profesională și responsabilitate socială, inițiat de compania Antibiotice. În cadrul acestuia sunt abordate teme legate de utilizarea judicioasă a antibioticelor.

Obiectivul programului este de informare pentru a îmbunătăți gradul de conștientizare și înțelegere a rezistenței antimicrobiene și pentru a încuraja cele mai bune practici legate de utilizarea cu responsabilitate a antibioticelor, astfel încât acestea să-și păstreze eficacitatea și în viitor.

Programul are o pagină web, www.AntibioticeleMileniuluiTrei.ro, și un raport special cu cele mai importante noutăți și studii pe aceaste temă, transmis lunar abonaților la platformă.